Pericolele pornografiei (4) - Degradarea energie masculine

Jul 29, 2021

Domnilor, sunt conștient că multe lucruri dintre cele pe care le-am scris în ultimele trei articole ar putea fi deranjante pentru mulți bărbați.

Totuși mi-am asumat acest risc, deoarece am văzut efectele extrem de nocive ale „utilizării” pornografiei asupra atitudinii bărbaților și am văzut efectele distructive în relația cu femeile, din perspectiva femeilor.

Problema nu este că ne facem rău, că fiecare are dreptul să se degradeze cum vrea. 

Dar atunci când avem pretenția ca femeile să aibă o anumită atitudine, să se comporte așa cum ne imaginăm sau ne dorim noi, probabil va trebui să ne ridicăm și noi la anumite standarde ale lor.

De asta a fost atât de revelator atât pentru femei cât și pentru bărbați, acel workshop despre sexualitate pe care am l-am susținut împreună cu iubita mea Cami. Pentru că am vorbit amândoi din experiența discuțiilor și problemelor a sute de oameni.

În relația cu pornografia, un bărbat ajunge mai devreme sau mai târziu să își degradeze energia masculină prin următoarele aspecte…

  1. Ajungi la o „depersonalizare” a sexualității.

Atunci când ești la un buton distanță de toate fanteziile tale, poți avea la comandă orice femeie sau experiență, mesajul care ajunge la subconștientul tău este că treaba asta cu relațiile sexuale ar trebui să fie foarte simplă și fără implicații emoționale.

Pentru că pornim doar din dorința sexuală în aventurile noastre pronografice, iar această dorință este satisfăcută instant, ni se creează o falsă realitate că sexualitatea este fără nicio altă implicare emoțională, este foarte simplu totul și ar trebui să se obțină fără efort, doar din „butoane”.

Și din această stare, când ajungi în relație cu o ființă care simte, gândește, are propriul sistem de valori, preferințe, sensibilități, răni, pare că ceva nu este în regulă cu ea. Că doar în filme merge atât de ușor…

  1. Îți scade controlul și implicit potența sexuală

Dacă te obișnuiești să își rezolvi problema rapid și fără niciun efort, asta vei face și în pat. Se miră bărbații că ajung să nu se mai poată controla și că ejaculările repetate îi fac mai slabi și din ce în ce mai receptivi/zăpăciți.

Atunci când povestesc unor bărbați că patruzeci de minute de amor înseamnă un „quickie-one” pentru mine și Cami și facem asta doar când chiar nu avem timp pentru mai mult, se uită la mine ca și cum aș fi un ciudat. Replica „3 minute cu preludiu și cu duș” a devenit o glumă pentru bărbații cu care am lucrat în ultima perioadă, dar pentru multe femei este o dramă și sursa multor frustrări.

După care bărbații se miră că femeile lor nu au chef să mai facă amor cu ei… păi dacă nu ești în stare nici măcar să reziști câteva minute, ce să mai zic de faptul că ar fi bine să știi și ce să faci cu femeia?

  1. Scade treptat respectul femeilor față de tine

Femeile sunt receptive la nivel emoțional și știu bine (conștient sau inconștient) ce se petrece în mintea ta și în lumea ta emoțională.

În funcție de modul tău de a te conecta cu energia feminină, femeile din viața ta vor „răspunde” la toate comportamentele tale interioare. Gândurile tale, atitudinea ta generală față de femei, cum te comporți cu ele într-o relație, toate acestea vor avea consecințe în interacțiunea ta cu ele. Poate nu pe moment, dar pe termen mediu și lung, garantat.

În cursul de masculinitate există două webinarii de peste o oră fiecare, despre seducție, împlinire, sexualitate, în care explic toată această „matematică” a interacțiunii subconștiente dintre o femeie și un bărbat.

Dacă vrei să înțelegi dinamica interacțiunii sexuale, îți recomand (și chiar insist) să accesezi workshopul despre sexualitate, de care am pomenit mai înainte. O să fie revelatoare informațiile și cu siguranță îți va aduce multe îmbunătățiri, și dacă aplici doar câteva din ideile de acolo.

https://www.masculinityguild.ro/sexualitatea-masculina-si-feminina

Înapoi la blog...