Două mituri despre cum te afectează trecutul

După ce lumea citește niște cărți de psihologie sau merge la câteva cursuri sau sedințe de terapie, se trezesc cu niște teorii, care conțin undeva în ele un adevăr important, dar nici pe departe nu este așa în viața reală.

Mitul nr. 1: Femeile o să aleagă un bărbat ca tata și bărbații o să aleagă o femeie care seamănă cu mama.

Nuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuu!!!!

Foarte important să nu gândiți în acești termeni că ajungeți în două situații extreme după aceea.

Ori să zici “Iubita mea nu seamănă cu mama!” și nu înțelegi de ce ai ales-o așa cum este și îți pierzi și încrederea în orice știință a psihologiei umane.

A doua variantă este că găsești tot felul de lucruri care seamănă, dar o să ratezi esențialul, în primul rând pentru că oricare două persoane le pui una lângă alta, ceva asemănare garantat o să găsești între ele dacă studiezi bine.

De aici încep speculații, îndoieli, dar adevăratul motiv al suferințelor îți scapă.

O să îți alegi partenerul în relația de cuplu în funcție de stările pe care le-ai trăit în copilărie.

Relația ta de cuplu o să fie o combinație a stărilor pe care le-ai văzut la ai tăi, pe care le-ai trăit în relație cu părinții tăi, nu pe baza a cum au fost ei ca persoană.

Poți alege femei extrem de diferite una de cealaltă și să ajungi să te simți exact la fel în preajma lor.

Analizează trăirile, stările, reacțiile, comportamentele tale din relația cu femeile, nu stările iubitei. Din ale ei nu ai cum să îți înțelegi rănile sau traumele și cu siguranță nu te vei transforma tu, studiind-o pe ea!

Mitul nr. 2: Dacă găsești trauma care ți-a creat un comportament aiurea, acel comportament va dispărea.

Bălării monumentale!

Uneori nici măcar vindecarea unei traume nu aduce rezultatele așteptate. Știi de ce? Pentru că între timp acel comportament a devenit un obicei de sine stătător. Poate că o vreme a fost o asociere stimul-răspuns, dar dacă îl “practici” sufcient, el va deveni un fel de a fi, treptat.

Am întâlnit multă lume pentru care înțelegerea traumelor doar adâncește comportamentul și șabloanele nedorite. 

Înțelegerea trecutului îți poate crea o anumită detașare, dar nu schimbă mecanismele subconștiente în niciun caz.

Schimbă perspectiva și face intervenția mai ușoară… în unele cazuri.

Alteori, traumele din copilărie devin o scuză (chiar inconștientă), de genul: “Eu reacționez așa pentru că tata…”.

Nu îți mai căuta toate traumele, nu te mai tot duce în trecut în ideea că dacă “înțelegi”, după aceea se rezolvă.

Uită-te la viața de zi cu zi, observă comportamentele și obiceiurile care te încurcă și lucrează direct la comportamente și obiceiuri. 

Știu fantezia multora de a lucra la “rădăcină”. Până sapi după rădăcină și încerci să scoți cu tot cu rădăcină, cade peste tine copacul. Pe când dacă îi tai toate crengile, și tai toate frunzele pe măsură ce apar, până la urmă se usuca cu tot cu rădăcini.

Nu sunt deloc de acord să faceți asta cu un copac, dar referitor la traume este o metaforă potrivită. :)

Nu vă mai pierdeți în teorii, domnilor, ci hai să ne apucăm să ne transformăm în viața de zi cu zi.